Irina Elena Voicu
Partener și coordonator, Voicu, Georgescu și Asociații
COMPETENȚE
Irina Voicu are peste 25 de ani de experiență profesională și este membră a Baroului București din anul 1997. Este specializată în drept societar și structuri corporative, dreptul concurenței comerciale/fuziuni și achiziții, drept imobiliar, drept comercial, drept civil, dreptul muncii, dreptul asigurărilor, dreptul proprietății intelectuale, drept administrativ, drept fiscal și drept penal al afacerilor. A reprezentat în litigii din toate ramurile dreptului atât companii din România, cât și companii internaționale.
Irina a fost implicată în multe proiecte din diverse industrii, oferind consultanță juridică și coordonând încă din anul 1998 numeroase proiecte de concentrare economică prin achiziții de întreprinderi, fuziuni și restructurări ale unor grupuri de companii cu renume, setaj inițial din punct de vedere legal al multor afaceri în diverse domenii de activitate, de la rețele de distribuție, fabrici de producție alimentară și industrială, până la servicii în domeniul leasing-ului, asigurărilor, pharma, publicitate, creație intelectuală, construcții, a coordonat proiecte privind negocierea, încheierea și executarea unor contracte comerciale cu specific deosebit, clienții fiind companii romanești, societăți multinaționale și grupuri internaționale de companii cu structură complexă. De asemenea, a coordonat cu succes înființarea și activitatea juridică a mai multor clustere și ONG-uri în domenii diverse.
Irina este implicată și coordonează cu succes activitatea de consultanță juridică regulată (day by day regular services) pe care VGA Lawyers o oferă clienților beneficiari ai contractelor de consultanță periodică pentru activități curente.
STUDII
Irina a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, a urmat cursurile de masterat la aceeași facultate, precum și cursuri de perfecționare în Drept American al Proprietății (Boston University) și cursuri pentru trainer în Dreptul protecției consumatorului.
PROIECTE RELEVANTE
A asistat mai multe companii din industria construcțiilor, petrolieră, mecanică și auto în proiecte de concentrări economice, precum si în cadrul unor proiecte de transfer de afacere, participând la toate activitățile specifice fiecărei faze a procesului în parte, inclusiv cu privire la negocierea și redactarea contractelor specifice.
A coordonat și a participat la realizarea procedurilor de ”due diligence” în proiectele de achiziție de fabrici, ferme agricole, terenuri și clădiri pentru companii din România și pentru grupuri de companii internaționale.
A asistat numeroși clienți (debitori și creditori) în procedura insolvenței, reușind cu succes proiecte de reorganizare, inclusiv ieșirea debitorului din procedura insolvenței prin preluarea de datorii și/sau eșalonarea acestora.
A asistat și a reprezentat cu succes mai multe societăți din România și din afara țării în proceduri și/sau litigii complexe privind recuperarea creanțelor acționând în cauze specifice fie numele debitorilor, fie în numele creditorilor.
Împreună cu echipa de avocați și consultanți fiscali internaționali a asistat mai multe grupuri de companii internaționale în procesul de restructurare corporativă și optimizare fiscală, în cadrul procesului de reorganizare corporativă.
A reprezentat cu succes companii românești și internaționale, dar și persoane fizice în sute de procese comerciale, de drept concurențial, civile, de dreptul muncii, de dreptul proprietății intelectuale, de contencios administrativ, fiscal și constituțional și de drept penal al afacerilor.
A acordat consultanță juridică companiilor în negocierea, redactarea, monitorizarea executării contractelor comerciale din diverse domenii de activitate cum ar fi industria auto, a asigurărilor, a brokerilor de asigurări și de credite, a producției alimentare, a distribuției de bunuri alimentare și nealimentare, a producției farmaceutice, a producției de materiale de construcție, execuție lucrări de construcție (civile, drumuri, poduri, hidro etc), salubritate, colectare deșeuri, publicitate, producție media, cesiune și licențe de mărci și alte drepturi de proprietate intelectuală și industrială, prestări de servicii diverse etc.
A asistat și/sau reprezentat mai multe companii, ONG-uri, clustere și diverse structuri asociative în procedura de înființare, modificare, divizare, fuziune, dizolvare și lichidare judiciară.
A coordonat cu succes și a monitorizat proiectele unor companii/ONG-uri de absorbție și utilizare a fondurilor europene, norvegiene etc.
Coordonează cu succes activitatea de consultanță juridică regulată (day by day regular services) pe care VGA Lawyers o oferă clienților beneficiari ai contractelor de consultanță periodică pentru activități curente.
